feedback versus indicatii

Cea mai mare problema a mea este cum sa interactionez cu oamenii in momentul cand primesc o comanda. Exista doua extreme vizavi de problema asta : fie interactionez prea mult, fie interactionez prea putin cu clientul.
De cele mai multe ori cu cat interactiunea este mai mica cu atat lucrarea iese mai bine, dar creste riscul sa nu fie pe placul clientului. Cand interactiunea este mai mare, pe masura ce comanda evolueaza lucrurile ies din ce in ce mai prost atat pentru mine cat si pentru client. Fiind situatia in care se pierde de doua ori o sa o tratez aici, mai ales pentru ca m-am confruntat foarte des cu aceasta situatie.

Feedback versus Indicatii
Ca idee feedbackul este ceva constructiv, presupune comunicare si intelegere de ambele parti si cere deasemenea foarte multa deschidere si spontaneitate. In felul asta piesa comandata capata forma si devine armonioasa atat in ochii artistului cat si ai clientului. Am putea spune ca apar minusuri in momentul in care perspectivele nu se potrivesc tocmai ca o manusa, totusi sunt situatii cand aceste incompatibilitati duc la adevarate opere de arta. Mici subtilitati ale incapatanarii artistului introduse intr-un mod intelingent in faldurile operei pot duce o opera la polul opus al mesajului aparent pe care il poarta (pentru un ochi bine exersat).
Indicatiile sunt situatiile in care incompatibilitatile despre care vorbeam mai sus devin impedimente in  ducerea la bun sfarsit a comenzii. Situatia poate sa apara fie din lipsa de profesionalism, toleranta, limitare a perspectivelor artistului, etc., fie din aceleasi motive dar transpuse in pielea clientului sau dintr-o combinatie a acestora la amandoua partile implicate in concretizarea operei.
Din experienta personala pot spune ca interventia clientului este bine venita cand este vorba de anumite elemente care tin de tema desenului. De cele mai multe ori nu este indicat ca client interventia in ce priveste stilul personal al artistului. Pentru a exista un conflict cat mai mic vizavi de asta este de preferat gasirea unui artist care sa rezoneze ca stil cu preferintele clientului. Chiar daca multi artisti plastici in ziua de azi incearca sa fie cat mai versatili cu putinta exista situatii in care stilul isi pune amprenta....
Interventia in ce privesc detaliile tehnice este inoportuna atat cand vine din partea unui profan cat si in cazul unui profesionist. Un admirator de arta (chiar si foarte bine educat) nu va avea niciodata performantele si perspectivele unui artist . Un profesionist care se apuca sa dea indicatii pentru o piesa pe care a comandat-o el sau altcineva da impresia de politist, de om care sta cu ochii pe mine.
Ca problema particulara a clientilor am mai observat ca sunt cei din categoria "nehotarati", cei care pe masura ce se concretizeaza munca in ceva palpabil isi dau seama ca lipseste cutare sau cutare lucru. Acestia sunt cei agasanti si de care imi place sa stau cat mai departe pe tot parcursul muncii. Sunt cei care nu stiu ce vor, care vor cat mai multe intr-un spatiu mic (atat de timp cat si de hartie), sunt persoanele care confunda spontaneitatea cu ideile haotice venite de niciunde. De cele mai multe ori acestea sunt comenzile care esueaza atat pentru artist cat si pentru client. 
Un client care devine agasant si intruziv este ca un pacient care se duce la doctor si ii da acestuia lectii de medicina.

lumini si umbre

Luminozitatea este aceea care permite receptorilor nostri sa perceapa cu acuratete sau nu diferite obiecte din mediu. Cu cat lumina este mai apropiata de spectrul in care lucreaza ochiul uman cu atat obiectele din jur vor prinde un contur si un detaliu mai clar.
Cand vorbim de lumini si umbre nu vorbim de antiteza celor doua ci de modul in care colaboreaza armonios pentru a ne permite perceptia si definirea obiectelor din jur. Fara lumini tot mediul ar fi scufundat in intuneric si fara intuneric totul s-ar scalda in lumina, in nici una dintre situatii receptorii vizuali nu ne-ar mai fi de folos in comunicarea cu mediul.
 Ca idee elementara definim obiectele din umbra ca fiind mai putin luminate decat cele din lumina. Din aceasta definitie putin redundanta putem trage o prima concluzie- lumina si umbra sunt relative.
Ca exemplu: daca am un cub expus luminei difuze a unei lampi pe timp de noapte voi percepe laturile luminate la o anumita intensitate, pe timpul zilei este posibil insa ca acele laturi sa fie luminate mai puternic decat pe timp de noapte,  acest lucru ar putea sa ne puna in situatia sa folosim ca umbra exact intensitatea pe care o foloseam pe timp de noapte ca lumina.
In orice caz cel mai important lucru de care trebuie sa tinem cont este contrastul. Lumina si umbra exista pentru ca sunt in contrast una cu cealalta.
Culoarea in cazul asta este mai deschisa, mai aprinsa si mai usor perceptibila la lumina decat la intuneric. Culorile din umbra tind sa se stinga, sa se apropie de negru pana la imposibilitatea de a mai fi percepute.
Folosirea culorilor diferite pentru umbre si lumini poate da efecte deosebite (vederea in infrarosu ca exemplu), dar se aplica in realitate destul de rar. Ca exemplu trecerea de la un rosu la portocaliu este posibila dar doar in situatii speciale (anumite spectre luminoase, texturi sau proprietati ale obiectelor) culoarea va ajunge sa zicem la galben.
Asadar este recomandat sa folosim culori din aceeasi familie in momentul cand lucram la umbrele unui desen.
Cautati lumina si umbra in mod echilibrat in perspectivele voastre.
Marian

Texturi

Problema redarii texturilor in artele vizuale este nu numai una care tine de capacitatea artistului de a imita dar mai mult de aceea de a intelege obiectul pe care il abordeaza.
Textura este acel aspect al obiectului care tine de aparenta lui. A nu se confunda aici suprafata cu textura. Textura obiectului este aceea care se manifesta pe o anumita suprafata a obiectului (coaja unui fruct, o bara de fier, un obiect de sticla) dar se poate referi la substante de diferite tipuri si in diferite situatii.
Pentru o intelegere buna a texturii este necesar studiul intens al obiectelor de diferite tipuri.
Este necesar studiul luminii, al unghiurilor, al perspectivelor, acesta nu tin de obiect ci sunt mai degraba cele care actioneaza asupra obiectelor. Este necesar sa stim cum actioneaza diferite spectre asupra obiectelor si ce aparenta le dau si de ce, este necesar sa  abordam perspectivele "grele" sau care genereaza iluzii, si este necesar sa observam cum se schimba formele pe masura ce ne schimbam perspectivele. Cu cat studiem si experimentam mai mult cu atat devenim mai stapani pe realitatea pe care o creem pe foaie.
Referitor la obiecte, ele sunt victimele celor trei elemente despre care am vorbit in fuga ceva mai sus. Modul in care ele absorb sau reflecta lumina, finetea sau rugozitatea suprafetelor, omogenitatea fibrelor, umiditatea lor genereaza in interactiunea cu mediul semnatura pe care o lasa fiecare .
Putem cauta exemple de obiecte cu texturi diferite si este necesar sa ne folosim toate simturile pentru a incerca sa le intelegem. Un corp cu o suprafata mai putin finisata absoarbe lumina altfel decat unul cu planuri mai ample, unul din sticla altfel decat unul cromat, lemnul diferit fata de metal, unele corpuri au transparenta sau opacitate diferite, sau aceleasi obiecte in functie de intensitatea luminii pot sa-si schimbe textura.
Un incepator in ale texturii isi da seama cat de bine trebuie observate anumite elemente dar are nevoie de timp pentru a le identifica, un profan ar putea numi cu usurinta acest lucru "imitatie" insa o persoana care a inteles textura este capabil sa inteleaga o parte foarte importanta a obiectului- aceea care tine de substanta si bineinteles poate sa transpuna in operele lui obiecte mult mai aproape de veritabil.
Va doresc sa puteti pune in practica aceste elemente de mare finete si chiar mult mai mult.
Marian

pack mentality

De ce este important ca artistii sa lucreze impreuna si cum ar fi corect acest lucru?
O intrebare la care se poate raspunde in foarte multe feluri, probabil la fel de multe pe cati oameni ar raspunde.
Si ca sa va incurajez sa raspundeti voi face eu primul acest lucru. Dar mai intai vreau sa spun ca nu ma intereseaza despre ce domeniu artistic vorbiti , ma intereseaza mai degraba sa vorbiti. Eu, bineinteles voi vorbi despre domeniul meu.
In primul rand ma intereseaza atunci cand lucrez cu cineva sa nu lucrez pe acelasi proiect. Nu ma deranjeaza sa lucrez pe aceasi tema, dar finalitatea nu trebuie sa fie un rezultat comun. Lucrez mult mai bine cand ma ajut cu celalalt decat atunci cand suntem concurenti si nu cred ca asta se cheama copiat ci brainstorming.
Imi place sa dau mai departe ceea ce stiu dar nu mi place cand mi se dau lectii pe care le simt ca fiind impuse.
Nu imi place sa urmaresc proceduri ci imi place mai degraba sa le aflu sau sa le stabilesc eu in functie de situatie.
Sunt oportunist si imi place sa experimentez, din cauza asta de multe ori lucrurile pe care le fac  ies ciudat.
Sunt de parere ca noi, artistii ar trebui sa ne impartasim procedeele si experienta fara rezerve. Pentru cei carora le e frica sa nu fie copiati - pentru a copia iti trebuie maini si ochi, pentru a creea iti trebuie perspectiva. Daca cineva copiaza un desen inseamna ca nu poate mai mult dar si ca admira originalul, daca cineva face ceva mai bun inseamna ca primul creator s-a depasit pe sine prin cel pe care l-a inspirat si are si o noua provocare.
Stiu ca este important sa vorbesc despre esecuri, despre reusite dar si despre provocarile la care sunt supus ca artist.
Am incercat si incerc sa invat pe altii ceea ce stiu si pe masura ce fac asta imi dau seama in primul rand ca invat si eu foarte mult si in al doilea rand de cat de putine stiu.
Nu am facut parte niciodata dintr-un colectiv mare de artisti dar cu cei cu care am interactionat am incercat sa am o relatie de egalitate si de prietenie intr-un mod cat mai sincer si neconditionat cu putinta. Asta cred ca aduce foarte multe beneficii pe termen lung pentru ambii artisti,.
Incerc sa promovez prin ceea ce fac si prin intentiile mele o societate artistica open source in care atat componenta care tine de arta cat si cea de deprinderi in arta sa circule liber.
Asadar astept raspunsuri si comentarii si va doresc multa inspiratie si intelegere cat mai profunda a elementelor artistice ale domeniului in care activati.
Marian

Doar un semn de intrebare

Fericire. Prietenie. Iubire. Niste cuvinte obscure, incarcate cu intrebari, nesiguranta, dubii. Cine le poate defini sau cel putin caracteriza sumar?

Cum se intampla ca doua persoane se inteleg atat de bine? Si cum isi descriu doua persoane relatia de prietenie? Poate unii o definesc ca a fi loial, ca a fi pregatit sa ajuti acea persoana. Dar de ce ajuti acea persoana? Speranta ca atunci cand vei avea nevoie la randul tau de ajutor vei fi acoperit? Dintr-un sentiment eronat de loialitate sau legamant fata de acea persoana care o consideri "prieten" (cu ghilimelele de rigoare)? Un sentiment autentic de respect mutual?

Oricare ar fi cazul (nu ca intregimea intrebarilor care ar putea fi puse au fost acoperite aici), raspunsurile la aceste intrebari nu incep macar sa defineasca ideea, sentimentul, conceptul de prietenie.

Un concept atat de complex va include o multitudine de fatete si elemente secundare, fiecare variaind ca intensitate de la o persoana la alta. Printre fatete putem mentiona respectul, afectiunea, nevoia de afiliere, nevoia de implinire si afirmare cognitiva si emotionala a propriilor concepte sau "reguli", daca le putem spune asa, nevoia de catharsis si multe altele (ca onestitatea, simtul umorului, congruenta conceptuala privind aspecte ale lumii sociale si profesionale) care fiecare la randul sau este compus din bucatele si mai mici de informatii cu nivele variate in intensitate si personalizare.

Prietenie...un concept multifatetat ce serveste de fapt satisfacerea unui numar mare de nevoi, la randul lor construite din alte nevoi mai mici, fie ca e vorba de a cunoaste pe cineva cu aceeasi autori preferati, cu aceleasi banuieli sau convingeri religioase sau poate pur si simplu sa aiba aceleasi gusturi muzicale. Deci este prietenia si sentimentele pe care le aduce pur si simplu un raspuns la adresa unor nevoi si intrebari personale? Ma indoiesc. Prietenia, la randul sau ridica alte intrebari, ca orice fel de relatie de altfel. Poate aceeasi relatie sa ridice intrebari si in acelasi timp sa le elucideze? Probabil ca nu. Deci e nevoie de o noua relatie pt a raspunde la intrebarile ridicate de cea veche. Intram, astfel, intr-o retea de intrebari la care raspunsurile sunt intotdeauna subiective. Si noi, la randul nostru, am ridicat altora intrebari si am dat raspunsuri subiective, poate preluate de la altii sau construite din experiente anterioare cu ajutorul minunatului mecanism numit gandirea omeneasca.

Dar sa nu pierdem din vedere tema. Nevoile pe care cautam a le rezolva prin simpla si totusi atat de complexa interactiune umana par a se perpetua pe parcursul creerii unei istorii sociale. Daca nevoile noastre se bazeaza pur pe intrebarile pe care le ridica societatea, sau se schimba si odata cu evolutia noastra biologica si genetica este un alt subiect, mult prea mare pentru a fi deschis in aceste umile, simpliste pagini. Raspunsul e undeva la mijloc.

Am stabilit, deci, ca nu am habar ce e aia prietenia, din moment ce tot ceea ce pot face este sa ocolesc intunericul ce este acest concept, ce nu il putem inca lumina si poat enu vom putea niciodata.

Pana acum suna de parca noi toti suntem niste semne de intrebare ce plutesc mai mult sau mai putin intamplator in acelasi spatiu, interactiunile dintre acestea schimbandu-le culoarea, compozitia chimica, traiectoria, sensul si directia de oscilare, dar niciodata forma. Si chiar disparitia unui asemenea semn de intrebare nu face decat sa influenteze mai departe semnele cele mai apropiate.

Dar ce se intampla cand "prietenia" nu este suficienta pentru a acoperi nevoile noastre cele mai mari? Atunci apare iubirea, sau momentul in care doua semne de intrebare aleg sa-si prinda carligele impreuna si sa spere ca, prin aceasta, compozitia lor chimica li se va schimba intr-un mod favorabil. Nu pretind sa cunosc nici definitia iubirii, ea fiind probabil si mai greu de determinat decat cea a prieteniei.

Iubirea poate raspunde la niste intrebari mari, dar nu foarte multe, si aduce in schimb o multitudine de alte intrebari mai mici.

Dar ce au cele doua in comun, prietenia si iubirea? Mie imi place sa cred ca amandoua incearca sa raspunda la intrebarea cea mai generica si mai abuzata de-a lungul isotriei omenirii, ce ramane totusi la fel de pertinenta si obscura si a atras dupa sine o multime de idei, concepte, teorii, operete, piese de teatru, filme, cantece si asa mai departe: ce este fericirea?

Unii pretind ca nu exista un raspuns. Altii spun ca au gasit raspunsul pentru ei insisi. Mai sunt si optimisti care cred ca au gasit un raspuns universal.

Ce cred eu ca este fericirea? Nu am cum sa va raspund in termenti lumesti, concreti. Mai bine folosesc in continuare aceeasi analogie ca mai devreme. Cred ca fericirea este momentul in care noi, semnele de intrebare, reusim sa ne schimbam forma. Cand nu mai avem intrebari. Cand totul cel putin pare elucidat si singurele intrebari care ne mai raman sunt: Cand e gata masa? La ce film vrei sa ne uitam? Oare cat costa berea in localul asta? sau Ce metrou trebuie sa iau pana la Unirii? Din pacate, teoria relativitatii ne loveste repede. Cand noi in sfarsit nu mai suntem un semn de intrebare, altii ne vor vedea pur si simplu schimbati la culoare sau poate doar un pic mai mici. Si vor veni, ne vor intreba, iar noi ne vom intreba pe noi insine.

Ce metrou trebuie sa iau pana la Unirii? N-am idee. De fapt, acum ca tot m-ai intrebat, mi-ar placea si mie sa stiu. Hai sa ii intrebam pe ei...

expresie

Daca pana in momentul de fata, atat pe hueroth cat si pe acest blog am vorbit despre notiuni elementare , dar esentiale in artele vizuale in acest articol voi vorbi despre un element care intra in custodia celor cu experienta.
Expresia in arta poate fi si este redata de orice artist, fara indoiala, dar control asupra expresiei diferitelor personaje sau a reprezentarii per ansamblu cere exercitiu, capacitate de observare si autoobservare, intelegere si stapanire de sine.
Un alt factor important cand este vorba de expresie este impactul, se poate discuta despre lucruri stridente sau subtile , intense sau nu , precise sau difuze , interpretabile sau nu , lucruri care mai degraba ridica semne de intrebare sau lucruri care iti raspund. Toate acestea sunt in legatura bineinteles si cu aptitudinile privitorului, dar este recomandat ca cel care detine controlul sa fie artistul.
Toata aceasta reteta va genera o anumita bogatie de senzatii mai mult sau mai putin obiective care pot activa unul sau mai multi centrii ai corpului uman. Cu alte cuvinte exista o arta adresata centrului intelectual sau mental, emotionalului sau instinctelor.
Este cunoscut ca omul cauta expresie si sens chiar si in locurile in care acestea nu exista, asadar intr-o opera privitorul va cauta expresia umana, privirile directe, personajele cel mai bine definite si cele mai usor de identificat. Ca un exemplu o fata umana pusa intr-un amalgam de corpuri va atrage atentia in defavoare celorlalte elemente, o fata umana care priveste catre privitor va avea un si mai mare impact, o fata care are si o expresie bine definita nu numai ca va atrage atentia dar va naste si controverse- reteta pare simpla dar e nevoie de multa practica pana la un rezultat corect. Tot prin fata umana, postura, tonus si culoare se pot creea  adevarate dialoguri intre personajele desenului si privitor.
Tot un catalizator al expresiei umane este si textura - vibratia, stralucirea, transparenta, finetea sunt elemente care daca sunt reglate cu multa grija aduc efectul dorit in momentul impactului.
Este important sa studiem anatomia , culoarea , textura , lumina , sa experimentam pe materialele pe care lucram si sa facem multe studii pentru a rafina din ce in ce mai mult rezultatele pe care le obtinem.
Sa nu uitam ca expresia este unul dintre cele mai importante lucruri din viata de zi cu zi si ca sunt moduri extraordinare de a ne manifesta.

Hueroth

Volume

Conceptul de volum se refera in principal la consistenta unui corp , la spatiul pe care acesta il ocupa , la marimea lui si tot cand vorbim de volum automat ne ducem cu gandul si la forma si la substanta acelui corp.
 In artele vizuale am putea sa credem ca notiunea de volum se aplica numai in reprezentarile tridimensionale cum ar fi sculptura sau modelajul  insa cunoasterea volumelor cu toate proprietatile lor se aplica si in reprezentarile pe planuri bidimensionale.
 Personal din momentul in care am experimentat atat sculptura (la un anumit nivel) cat si desenul, perspectivele mele s-au schimbat mult in bine .
Cunoasterea practica a unui corp determina o mai buna reprezentare a lui in diferite planuri si bineinteles ca duce la o mai buna cunoastere cu cat exercitiul devine mai elaborat.

Spuneam ceva mai sus despre consistenta corpului, cu alte cuvinte cata substanta are, ce densitate, cat de moale sau tare este sau ce greutate are. La randul ei consistenta determina forma acestui corp si aparenta lui. Luati toti acesti factori si ganditi-va la diferite corpuri cu care luati contact, corpuri  care pot sa aiba aceeasi forma dar proprietati diferite, etc.

Un lucru peste care de foarte multe ori se trece cu vederea este relatia substanta-forma, cele doua aflandu-se intr-o stransa legatura, practic in lumea celor cinci simturi  nici o substanta nu exista in afara formei si nici o forma in afara substantei .

Ma intorc la reprezentarea volumelor dintr-un punct de vedere putin mai  "domestic"la unul ceva mai concret si spun ca pentru o reprezentare coerenta este nevoie de mult exercitiu si de investigatii de tip "invaziv". Studiile anatomice, studiile dupa diferite obiecte sau fenomene presupun de multe ori un efort sustinut din partea creatorului, efort care insa se va intoarce cu beneficiile unei munci bine facute.

Daca in cazul suprafetelor vorbeam despre o reprezentare superficiala aici este vorba despre una profunda si riguroasa care ar trebui sa ajunga chiar la esenta lucrurilor, undeva dincolo de substanta sau de forma.
Asadar patrundeti cu observatia voastra forma, substanta si nu in ultimul rand ideile esentiale de la care iau nastere lucrurile.

Gustave Dore

Am ales sa scriu despre Dore datorita faptului ca foarte mult din vibratia minunata a operelor sale m-a inspirat in desenele si pana la urma in drumul meu artisitc de pana acuma. Contrastele, fondul, culoarea, liniile operelor sale m-au indrumat catre disciplina de care avea nevoie talentul meu. 
Gustave Dore s-a nascut in Alsacia in data de 6 ianuarie 1832. De a lungul vietii a ilustrat peste 200 de carti in care  sunt cuprinse peste 400 de gravuri.
In 1854-1855 ilustreaza opere de ale lui Rabelais si Balzac
Talentul artistului s-a manifestat inca de la varsta de 5 ani, la 12 ani isi daltuia in piatra creatiile iar la varsta de 15  ii era publicata prima ilustratie de carte pentru copii.

In Franta (1861)  succesul ii este adus de imaginatia cu care pune in scena calatoria infernala a lui Dante si a maestrului sau Virgiliu in cele noua cercuri ale iadului. In pofida pretului ridicat al cartii cererea este atat de mare incat depaseste 200 de editii.

 La numai doi ani Don Quijote, fantasticul personaj al lui Cervantes, prinde contur sub penita lui Dore urmand ca sub aceasta forma sa inspire mai tarziu alti artisti, din punct de vedere al aspectului fizic. Don Quijote asa cum il stim astazi probabil ca ar fi fost cu totul altfel fara imaginatia lui Dore.

In 1865 a urmat marele succes al Bibliei urmata de expozitia din Londra (1867) care a dus mai tarziu la fondarea Galeriilor Dore pe strada New Bond. Aceasta expozitie i-a adus marele succes in Regatul Unit fiind urmat apoi de alte comezi.

In 1869, Blanchard Jerrold ,fiul lui  Douglas William Jerrold,inspirat de The Microcosmos Of  London a lui Rudolph Ackermann , William Pyne si Thomas Rowaldson, i-a propus lui Dore sa lucreze impreuna la un portret detaliat al Londrei. Pentru acest proiect Dore a semnat un contract pe cinci ani care implica si sederea lui in Londra cel putin trei luni pe an. Pentru aceasta colaborare a fost platit cu 10000 de lire sterline pe an.

Desi a primit multe critici referitoare in special la faptul ca gravurile ar suprinde mai degraba saracia si mizeria sau la faptul ca inventeaza mai mult decat copiaza, succesul a fost atat financiar cat si artistic in 1972 cand cartea  London: A Pilgrimage a iesit de sub tipar. Acest succes a venit impreuna cu alte comenzi din partea mai multor editori britanici.

Viata lui Gargantua si Pantagruel (Rabelais), Paradisul Pierdut (Milton), Corbul (Poe), Istoria cruciadelor (Michaud), sunt doar cateva dintre operele pentru care Dore a mai facut ilustratii.

Dore pe langa ilustratiile pentru carti a mai si pictat (in timpul vietii a fost cunoscut mai mult pentru asta) si a si sculptat.

Pentru mai multe imagini ale operelor lasate de Gustave Dore puteti merge aici .

The Union of Artists

  Pentru inceput as vrea sa lamuresc care este rostul acestui blog si de ce am ales acest nume pentru el. 
 Pe scurt aici as vrea sa reunesc artisti din mai multe domenii atat ale artelor plastice cat si din muzica, teatru, film, literatura si altele.
  Ideea de baza a blogului este (sau ar trebui sa fie) aceea de a impartasi experiente, cunostinte si materiale cu artisti din aceasi arie sau din arii diferite sau pur si simplu cu cititorii blogului.
  Cei care vor face parte din echipa pot face recenzii despre evenimente culturale, obiecte de arta, artisti, pot explica anumite procedee artistice sau notiuni despre arta.
 Pana cand incep sa gasesc persoanele potrivite pentru a scrie aici o sa va rog sa imi trimiteti un mail in cazul in care sunteti interesati de asa ceva si daca voi considera propunerea voastra corecta ii voi da curs.

suprafete

Multimea punctelor dipuse pe acelasi plan (suprafata plata) sau in planuri diferite si ale caror intersectii sunt curbate (suprafata curba) sau delimitarea oricarui obiect tridimensional solid.

Asa cum spune si numele suprafata se refera la ceva superficial sau subtire, ceva ce nu patrunde in adancime sau urca in vreun fel ci doar delimiteaza anumite obiecte sau notiuni. In momentul cand vorbim de suprafete este bine sa avem in vedere acest fapt al aparentei sau al "superficialitatii" unei reprezentari. Reprezentarea unei suprafete nu exclude in sine existenta unui volum dar depinde de capacitatea de a patrunde lucrurile in esenta lor pentru a umple acest gol. Cu alte cuvinte pot desena, picta sau sculpta anumite lucruri dar cu cat cunosc mai bine acele lucruri si suprafetele lor vor vorbi mai bine despre interiorul lor. Un exemplu ar fi reprezentarea anatomica bine echilibrata a unei sculpturi sau folosirea corespunzatoare a luminilor si umbrelor sau a unei texturi, a unei expresii umane, etc. Este ca si cum o persoana invata sa foloseasca un cuvant, mai intai il aude apoi pe masura ce il foloseste incepe sa-i inteleaga diferitele sensuri pana cand la un moment dat ii intelege sensul complet. Ca sa trag o linie este foarte important pentru un artist sa inteleaga ce determina aparenta unui lucru pentru a-l putea reprezenta intr-un mod cat mai apropiat de realitate.
 Atat ca artisti cat si ca admiratori ai lucrarilor de arta este necesar sa reunim aceste elemente pentru o cat mai profunda si reala intelegere a obiectelor si fenomenelor reprezentate. O textura, o cuta, o expresie sau o umbra sunt toate manifestari ale interiorului si de aceea este important sa ne intrebam intotdeauna "de ce?".

Va doresc in continuare o vara placuta si "de ce?"-uri pline de raspunsuri veritabile.

linii

Data trecuta vorbeam despre punct si am ales sa incep  cu el datorita simplitatii lui. Voi continua aceasta mica serie de expuneri cu surioara mai mare a punctului -linia.
Inca de mici intram in contact cu notiunea de linie insa foarte putini ajungem sa observam cu atentie modul in care folosim aceasta notiune. De multe ori folosim cuvantul "cerc" pentru "rotund" desi exista diferente semnificative intre cele doua. Invatam sa scriem cu ajutorul liniilor desi modul in care sunt aranjate semnifica mai mult sau mai putin (in functie de limba) anumite sunete. Mai tarziu cand limbajul scris si vorbit se formeaza ajungem sa asociem automat anumite forme cu sunete intr-un mod involuntar.
Cand intram in contact cu geometria linia (sau dreapta) este explicata in sfarsit din punct de vedere stiintific. Cu alte cuvinte o linie este suma punctelor cuprinse intre punctul A si B. Care este aceasta suma este imposibil de stiut vreodata dar putem afla care este distanta dintre cele doua puncte si cu ocazia asta sa vedem pe ce distanta se intind aceste puncte. In cazul in care linia despre care vorbim este una fictiva (nu imaginara) o putem extinde la infinit .
De cele mai multe ori liniile sunt imaginare si ar trebui sa ramana asa pentru ca ele nu sunt decat repere abstracte. Ca exemplu putem lua linia care separa obrazul de nas intr-o reprezentare in profil a fetei unui om , sau linia care separa doua fatete ale unui tetraedru, linia de demarcatie intre doua teritorii, linia orizontului etc.
In toate exemplele de mai sus daca vrem sa gasim acea linie in mod empiric ne va fi imposibil, vom gasi suprafete, muchii mai mult sau mai putin precise, sau nu vom gasi decat un punct de reper imposibil de extras din aceasta lume prin procedee conventionale.
Linia seamana foarte mult cu punctul din acest punct de vedere, este un reper pe care il folosim pentru a separa sau uni lucruri, o unitate de fond pe care o acceptam ca ancora pentru a ne orienta in spatiu, in timp sau  pentru a comunica. O linie de cele mai multe ori se desfasoara cum spuneam intre doua puncte dar se intersecteaza cu mai multe suprafete sau volume. Ca exemplu putem lua un soldat grec care se antreneaza la aruncatul sulitei , in momentul cand arunca sulita ea ajunge la tinta si se infige in ea - aici este exeplul cand dreapta se intersecteaza cu un singur plan. Daca sa zicem soldatul nostru ar vrea sa vada si ce putere de patrundere are sulita ar pune mai multe tinte asezate una in spatele celeilalte si ar arunca din nou - aici linia noastra se intersecteaza cu mai multe planuri. Bineinteles poate fi vorba si de linii care se intersecteaza intre ele si  despre linii care se intersecteaza cu puncte.
 In functie de contextul  in care este folosita notiunea linia poate indica si directia de deplasare a unui element cum ar fi punctul. Caracterul static al punctului daca nu este anulat de linie este cel putin lamurit. Ca sa fiu mai clar un punct negru pe o foaie (daca nu are nici o alta particularitate sau intr-un context particular) nu exprima nici miscare nici pasivitate pe cand o linie spune mult mai multe despre asta.
Liniile orizontale si verticale sunt folosite in momentul cand vrem sa redam ceva cu caracter predominant static pe cand diagonalele sunt de cele mai multe ori folosite in situatii in care dorim sa exprimam actiunea.
Liniile simetrice sunt folosite in decoratiuni, in contexte in care dorim sa redam ceva mai rigid sau  maiestuos, eventual ceva care sa nu necesite mult efort in interpretare.
In mod particular liniile orizontale de cele mai multe ori sunt alese pentru legatura cu pamantul fiind accentuate in situatii mai putin optimiste, sinistre sau care exprima dorinta de liniste si odihna.
Liniile verticale dimpotriva sunt conexiunea artistului cu cerul si sunt folosite cu precadere in contexte inaltatoare, optimiste, nobile.
Diagonalele de cele mai multe ori sunt asociate cu aventura, lupta, fuga sau furtuna.
In functie de forma liniei si efectele care o insotesc bineinteles ca se adauga foarte multe impresii la incarcatura sa emotionala care poate ajunge sa cante la corzile sensibile ale privitorului. Putem lua exemplul minunat al Giocondei pentru dominanta verticala a liniei sau schita bataliei de la Anghiari pentru prevalenta liniilor inclinate sau putem observa elementul central din capodaopera lui El Greco care reprezinta inmormantarea contelui Organz  pentru a simti  impresia pe care o lasa  asezarea orizonatala a cavalerului.

Sper ca am reusit sa trasez cateva linii cu acest articol si astept comentarii pe aceasta tema.

Marian

punct

De ceva timp ma gandeam sa explic anumite notiuni care desi tin de desen se leaga foarte mult de modul in care le intelegem. Bineinteles ca voi incepe aici cu punctul datorita faptului ca ar trebui sa fie unitatea functionala si de baza in desen.

 Reprezentarea grafica a unui punct este...pata pe care o lasa penita stiloului la simpla atingere a plansei sau urma pe care o lasa in piatra varful daltitei, gaura pe care o lasa in foaie acul compasului sau  locul intersectiei a doua drepte.
Aceasta reprezentare grafica lasa destul de mult de dorit din punct de vedere al compatibilitatii cu definitia care spune ca acest punct nu ocupa un spatiu, nu este material. Orice incepator in ale geometriei perspective sau descriptive a privit la un moment dat ingrozit cum intersectia a mai multe linii (sa zicem in punctul de fuga) tinde sa devina mai mult o pata decat un punct si facand ca desenul lui sa semene mai mult cu o ghicitoare decat o reprezentare clara. Asadar acea pata pe care ne straduim sa o facem cat mai mica dar cat mai vizibila este nimic altceva decat un punct de reper fara de care nu am putea trasa linii, suprafete sau volume.
 In desenul artistic exista intotdeauna un punct de vedere si un punct de fuga, puncte intre care se intampla opera de arta care apare in drama creatiei. Ca rol in exprimare punctul  din desen nu este cu mult diferit de cel din gramatica, punctul folosind atat pentru a incepe o propozitie cat si pentru a termina una. De fapt eu nu as fi putut incepe propozitia pe care o scriu acuma daca nu as fi pus punct inainte.
 Exista si puncte mai abstracte cum sunt punctele pe care le obtinem sau nu cand suntem notati la un examen ele facand aceeasi diferenta intre inceputul si sfarsitul unei anumite unitati in care este divizata nota maxima. Exista puncte de reper in spatiu si timp pe care fiecare le vizualizeaza intr-un anumit fel tocmai pentru a face diferenta in timp si spatiu.
Epocile sunt despartite de un simplu punct - nimic mai mult, nimic mai putin.
 In religie punctul din centrul cercului este Soarele, in alchimie reprezinta clopotul pe care initiatii au stiut sa-l vada ca fiind uniunea armonioasa a principiilor masculine si feminine.

putin feedback

Aici o sa ma refer la modul in care se da in general feedbackul si care sunt criteriile dupa care se poate orienta o persoana in momentul in care cauta sa aprecieze intr-un mod cat mai realist o opera de arta. M-am hotarat sa scriu ghidul asta dupa ce ani de zile ma asteptam sa primesc critici ceva mai constructive din partea unor oameni care nu au cum sa le dea datorita faptului ca nu sunt instruiti sa vada sau sa constientizeze anumite aspecte ale impactului pe care il are o reprezentare grafica asupra psihicului lor.
In primul rand in momentul cand o persoana intra in contact cu un desen sau o sculptura aceasta il impacteaza mai mult sau mai putin ..sau uneori deloc. Aceasta stare trebuie judecata cu atentie pentru ca spune multe despre puterea artistului de a transmite aspectele emotionale pe foaie. Strigatul de Munch este un bun exemplu aici. Domnul Catalin Naum spunea ca specatatorul trebuie ca la fiecare replica sa primeasca un pumn in gura referindu-se aici la jocul de teatru.
General
Aspectul general al operei, este practic alcatuit din amanunte precum simetria, incadrarea in pagina, perspectiva, textura - toate acestea dau linia generala si prestanta unei lucrari de arta. Marii clasici au acordat o foarte mare importanta simetriei si incadrarii in pagina sau in spatiu si au creeat reguli si proportii care sunt respectate si in ziua de azi. Confortul cu care este asimilata o anumita informatie spune multe despre calitatea operei.

Detaliul
Poate exista o linie fina si un detaliu extraordinar de bine elaborat ca in operele lui Rafaelo sau o tusa mai grosiera si o pata mai putin calculata precum a lui Georges Rouault sau se poate sa fie o abordare in alb-negru precum gravurile lui Gustave Dore. Fiecare din marii artisti pe care i-am enumerat mai sus au un stil particular care este posibil sa placa sau nu, dar la o privire mai atenta, dincolo de afinitatile noastre cu acel stil sau cu acel artist putem gasi maiestria cu care autorul si a creat opera. Cu alte cuvinte, o piesa trebuie analizata atat cu inima cat si cu mintea pentru a avea o perspectiva cat mai larga asupra ei.

Mesajul
Alt aspect foarte important al unei opere de arta consta in masura in care este subiectiva sau obiectiva. Altfel spus cat de interpretabil este. Daca ne uitam la o panza plina de pete din care nu reiese o interpretare articulata este clar ca avem de a face cu o arta de tip subiectiv in care reprezentarea este orice sau doar o panza plina de pete. Un mesaj de tip obiectiv este unul in care privitorul este plimbat prin desen ca printr-o poveste in care i se dau detalii intr-un mod clar despre anumite aspecte ale vietii sau ale unei intamplari. Un foarte bun exemplu aici este las meninias de Velasquez ( va las pe voi sa cautati explicatia aceste opere de arta). Mesajul in orice caz poate fi mai mult sau mai putin ascuns in functie si de capacitatile si aspiratiile fiecaruia. Michelangelo a pus omul in deplinatatea lui pe fresca iar oamenii nu au reusit sa-l vada iar Da Vinci l-a ascuns atat de bine in calculele sale incat oamenii inca il cauta desi spunem ca suntem foarte evoluati in aceste momente.

Cam atat despre feedback ...spor la dat cat mai multe si cat mai constructive critici.