Tuesday, November 2, 2010

Doar un semn de intrebare

Fericire. Prietenie. Iubire. Niste cuvinte obscure, incarcate cu intrebari, nesiguranta, dubii. Cine le poate defini sau cel putin caracteriza sumar?

Cum se intampla ca doua persoane se inteleg atat de bine? Si cum isi descriu doua persoane relatia de prietenie? Poate unii o definesc ca a fi loial, ca a fi pregatit sa ajuti acea persoana. Dar de ce ajuti acea persoana? Speranta ca atunci cand vei avea nevoie la randul tau de ajutor vei fi acoperit? Dintr-un sentiment eronat de loialitate sau legamant fata de acea persoana care o consideri "prieten" (cu ghilimelele de rigoare)? Un sentiment autentic de respect mutual?

Oricare ar fi cazul (nu ca intregimea intrebarilor care ar putea fi puse au fost acoperite aici), raspunsurile la aceste intrebari nu incep macar sa defineasca ideea, sentimentul, conceptul de prietenie.

Un concept atat de complex va include o multitudine de fatete si elemente secundare, fiecare variaind ca intensitate de la o persoana la alta. Printre fatete putem mentiona respectul, afectiunea, nevoia de afiliere, nevoia de implinire si afirmare cognitiva si emotionala a propriilor concepte sau "reguli", daca le putem spune asa, nevoia de catharsis si multe altele (ca onestitatea, simtul umorului, congruenta conceptuala privind aspecte ale lumii sociale si profesionale) care fiecare la randul sau este compus din bucatele si mai mici de informatii cu nivele variate in intensitate si personalizare.

Prietenie...un concept multifatetat ce serveste de fapt satisfacerea unui numar mare de nevoi, la randul lor construite din alte nevoi mai mici, fie ca e vorba de a cunoaste pe cineva cu aceeasi autori preferati, cu aceleasi banuieli sau convingeri religioase sau poate pur si simplu sa aiba aceleasi gusturi muzicale. Deci este prietenia si sentimentele pe care le aduce pur si simplu un raspuns la adresa unor nevoi si intrebari personale? Ma indoiesc. Prietenia, la randul sau ridica alte intrebari, ca orice fel de relatie de altfel. Poate aceeasi relatie sa ridice intrebari si in acelasi timp sa le elucideze? Probabil ca nu. Deci e nevoie de o noua relatie pt a raspunde la intrebarile ridicate de cea veche. Intram, astfel, intr-o retea de intrebari la care raspunsurile sunt intotdeauna subiective. Si noi, la randul nostru, am ridicat altora intrebari si am dat raspunsuri subiective, poate preluate de la altii sau construite din experiente anterioare cu ajutorul minunatului mecanism numit gandirea omeneasca.

Dar sa nu pierdem din vedere tema. Nevoile pe care cautam a le rezolva prin simpla si totusi atat de complexa interactiune umana par a se perpetua pe parcursul creerii unei istorii sociale. Daca nevoile noastre se bazeaza pur pe intrebarile pe care le ridica societatea, sau se schimba si odata cu evolutia noastra biologica si genetica este un alt subiect, mult prea mare pentru a fi deschis in aceste umile, simpliste pagini. Raspunsul e undeva la mijloc.

Am stabilit, deci, ca nu am habar ce e aia prietenia, din moment ce tot ceea ce pot face este sa ocolesc intunericul ce este acest concept, ce nu il putem inca lumina si poat enu vom putea niciodata.

Pana acum suna de parca noi toti suntem niste semne de intrebare ce plutesc mai mult sau mai putin intamplator in acelasi spatiu, interactiunile dintre acestea schimbandu-le culoarea, compozitia chimica, traiectoria, sensul si directia de oscilare, dar niciodata forma. Si chiar disparitia unui asemenea semn de intrebare nu face decat sa influenteze mai departe semnele cele mai apropiate.

Dar ce se intampla cand "prietenia" nu este suficienta pentru a acoperi nevoile noastre cele mai mari? Atunci apare iubirea, sau momentul in care doua semne de intrebare aleg sa-si prinda carligele impreuna si sa spere ca, prin aceasta, compozitia lor chimica li se va schimba intr-un mod favorabil. Nu pretind sa cunosc nici definitia iubirii, ea fiind probabil si mai greu de determinat decat cea a prieteniei.

Iubirea poate raspunde la niste intrebari mari, dar nu foarte multe, si aduce in schimb o multitudine de alte intrebari mai mici.

Dar ce au cele doua in comun, prietenia si iubirea? Mie imi place sa cred ca amandoua incearca sa raspunda la intrebarea cea mai generica si mai abuzata de-a lungul isotriei omenirii, ce ramane totusi la fel de pertinenta si obscura si a atras dupa sine o multime de idei, concepte, teorii, operete, piese de teatru, filme, cantece si asa mai departe: ce este fericirea?

Unii pretind ca nu exista un raspuns. Altii spun ca au gasit raspunsul pentru ei insisi. Mai sunt si optimisti care cred ca au gasit un raspuns universal.

Ce cred eu ca este fericirea? Nu am cum sa va raspund in termenti lumesti, concreti. Mai bine folosesc in continuare aceeasi analogie ca mai devreme. Cred ca fericirea este momentul in care noi, semnele de intrebare, reusim sa ne schimbam forma. Cand nu mai avem intrebari. Cand totul cel putin pare elucidat si singurele intrebari care ne mai raman sunt: Cand e gata masa? La ce film vrei sa ne uitam? Oare cat costa berea in localul asta? sau Ce metrou trebuie sa iau pana la Unirii? Din pacate, teoria relativitatii ne loveste repede. Cand noi in sfarsit nu mai suntem un semn de intrebare, altii ne vor vedea pur si simplu schimbati la culoare sau poate doar un pic mai mici. Si vor veni, ne vor intreba, iar noi ne vom intreba pe noi insine.

Ce metrou trebuie sa iau pana la Unirii? N-am idee. De fapt, acum ca tot m-ai intrebat, mi-ar placea si mie sa stiu. Hai sa ii intrebam pe ei...

No comments:

Post a Comment